POEME – POEMAS
ELENA LILIANA POPESCU
CÂT DE APROAPE…
Viaţa te învaţă mereu şi tu ocoleşti răspunsul
la întrebările cele mai simple, dar plăteşti nepăsarea
întotdeauna cu suferinţă, aproape de nesuportat,
şi cauţi vinovatul, întotdeauna altundeva,
prelungind agonia egoismului idolatrizat.
Refuzi să crezi ca totul îţi este dat şi nu vrei
să te bucuri, urmărind himeră după himeră
de la o zi la alta, de la un gând la altul,
de la o viaţă la alta, de la un univers la altul,
de la un mister la altul, până la infinit.
Ai lăsat încă o dată să treacă-n nefiinţă clipa
în care te-ai putea privi, singura oglindă
ce te arată aşa cum eşti, preferându-le
pe cele care deformează, pentru a te amăgi
încă o dată şi a mai hoinări prin labirint…
Te fascinează culorile, de asemenea umbra,
căutarea fiind din ce în ce mai anevoioasă,
ademenită de farmecul nuanţelor necunoscute
din rafinatele amestecuri de rău şi de bine,
încorsetată de spasm, de senzaţii, de nou.
M-ai căutat, fără să ştii, în orice gând peregrin,
cu disperarea celui ce n-a văzut niciodată
de unde izvorăşte iertarea, lumina, iubirea,
purtându-şi vie rana din suflet, nevindecată,
prin galaxiile contorsionate de spaţiu şi timp.
O, câtă tristeţe e-n lume, ţi-ai spus de-atâtea ori
continuând ceea ce părea să fie viaţa ta grea,
fără să vrei să renunţi la nici unul din gândurile
ce te-au aruncat în vâltoarea de fapte amare:
n-ai vrut decât să trăieşti mai departe la fel…
Te-ai rătăcit alergând prin întortocheatele cărări
ale disperării, hrănindu-ţi cu imagini bolnave
visele de coşmar, sau năzuind spre mai mult,
spre mai bine, fără să bănuieşti cât de aproape
eşti tu de tot ceea ce este dintotdeauna al tău.
LO CERCA QUE ESTABAS…
La vida te enseña en cada momento y tú evitas la respuesta
a las preguntas más sencillas, pero pagas siempre
la indiferencia con sufrimientos, casi insoportables,
y buscas al culpable, siempre en otra parte,
alargando la agonía del egoísmo idolatrado.
Te niegas a creer que se te ofrece todo y no quieres
alegrarte, persiguiendo quimera tras quimera
de un día a otro, de un pensamiento a otro,
de una vida a otra, de un universo a otro,
de un misterio a otro, hasta lo infinito.
Dejaste una vez más que se perdiera en la nada
el instante que pudieras mirarte, el único espejo
que te muestra tal como eres, y preferiste
a los que distorsionan, para engañarte
una vez más y seguir deambulando por el laberinto…
Te fascinan los colores, y también la sombra,
la búsqueda se vuelve cada vez más fatigosa,
seducida por el hechizo de los matices ignotos
de las refinadas mixturas del bien y el mal, nuevamente
encorsetada en el espasmo, las nuevas sensaciones.
Me buscaste, sin saberlo, en todo pensamiento peregrino,
con la desesperación de aquel que nunca vio
de dónde brotaban el perdón, la luz, el amor,
llevando viva su herida del alma, sin curar,
por las contorsionadas galaxias espaciales y temporales.
¡Ay, cuánta tristeza hay en el mundo!, te dijiste tantas veces,
continuando lo que parecía ser tu dura vida,
sin querer renunciar a ninguno de los pensamientos
que te arrojaron a la vorágine de los hechos amargos:
quisiste sólo seguir viviendo igual que antes…
Te extraviaste correteando por los intrincados vericuetos
de la desesperación, alimentando tus pesadillas
con imágenes enfermas, o anhelando a más,
a algo mejor, sin saber lo cerca que estabas
de todo lo que fue y sigue siendo desde siempre tuyo.
Traducción del rumano: Dan Munteanu Colán
VISUL DIN ZORI
Nemărginirea să fie cuvântul
ce tainic cuprinde visele noastre
neîmplinite, lăsate fiilor, vie
povară pentru sufletul lor încercat?
Tăcerea să fie oare cuvântul
ce magic desprinde visul din zori
ţie lăsat, neştiută comoară
şi taină a sufletului purificat?
EL SUEÑO DEL ALBA
¿Infinidad será la palabra
que sigilosamente invade nuestros sueños
sin cumplir, dejados a los hijos, vivo
tormento para su probada alma?
¿Silencio será tal vez la palabra
que mágicamente desprende el sueño del alba
a ti dejado, arcano tesoro
y misterio del alma purificada?
Traducción del rumano: Dan Munteanu Colán
CE POATE SĂ-NSEMNE?
Ce poate să-nsemne pustiul acela
pe care doar lacrimile-l udă fără răgaz,
făcându-l din ce în ce mai arid?
Ce poate să-nsemne adâncul acela
pe care te încăpăţânezi să-l atingi,
când toate speranţele au murit?
Ce poate să-nsemne tristeţea aceea
pe care o porţi cu tine în noaptea
care crezi că nu se mai sfârşeşte?
Ce poate să-nsemne liniştea aceea
pe care o trăieşti dintr-odată
fără nume, fără formă, fără tine?…
¿QUÉ PUEDE SIGNIFICAR?
¿Qué puede significar aquel desierto
que riegan incesantemente solo las lágrimas,
volviéndolo cada vez más árido?
¿Qué puede significar aquella profundidad
que te obstinas a tocar,
cuando todas las esperanzas han muerto?
¿Qué puede significar aquella tristeza
que llevas contigo en la noche
que piensas que nunca acabará?
¿Qué puede significar esa tranquilidad
que estás experimentando de improviso
sin nombre, sin forma sin ti?…
Traducción del rumano: Dan Munteanu Colán
CÂND TOTUL SE PIERDE
Ceasul nu s-a oprit dar orele
nu se mai văd marcate
pe cadranul Timpului
ce stă pe loc, în contemplare.
Perspectiva nu s-a pierdut
dar obiectele nu se mai văd
delimitate pe întinderea pură
a Spaţiului – cel fără de nume.
Viaţa nu s-a sfârşit dar moartea
nu se mai vede la orizont
în aşteptarea fiinţei ce se revolta
cândva, undeva, în ţara uitării…
Totul este la locul său ca altădată
deşi totul nu mai înseamnă nimic
când se pierde în spaţiul fără de timp,
în timpul fără de spaţiu…
CUANDO TODO SE PIERDE
El reloj no se ha parado pero
no se le ve marcar las horas
en la esfera del tiempo
que está detenido, en contemplación.
La perspectiva no se ha perdido
pero los objetos ya no se ven
delimitados en la extensión pura
del espacio, el que no tiene nombre.
La vida no ha acabado pero la muerte
ya no se ve en el horizonte
esperando al ser que se rebeló
un día, en alguna parte, en el país del olvido.
Todo está en su sitio como antes
aunque todo ya no significa nada
cuando se pierde en el espacio sin tiempo,
en el tiempo sin espacio.
Traducción del rumano: Joaquín Garrigós
CLIPA ACEEA
Câteva cuvinte, ţi-ai spus,
doar câteva cuvinte, şi ai creat
o întreagă istorie, al cărei prezent
este deja ieri, aşa cum mâine
va fi doar trecutul aceluia
ce-l va lăsa în urmă, pierdut
pentru totdeauna..
Doar un cuvânt, îţi spui,
doar un cuvânt, şi te-apropii
în drumul tău de nebănuitul pas
spre necunoscut, fără să te sperii
de gândul acela care eşti şi nu eşti
tu, de clipa aceea în care poţi să fii
şi eşti.
AQUEL MOMENTO
Unas palabras, te dijiste,
solo unas palabras, y creaste
una historia entera cuyo presente
ya es ayer, igual que mañana
será solo el pasado de quien
lo dejará atrás, perdido
para siempre.
Solo una palabra, te dices,
Solo una palabra, y te acercas
en tu caminar al umbral insospechado
de lo desconocido, sin que te asuste
el pensar que eres y no eres tú,
al momento en que puedes ser
y eres.
Traducción del rumano: Joaquín Garrigós
CA PRIN MINUNE…
Viaţa, nesupusă legilor omeneşti,
imperfecţiuni adăpostite-n cuvinte,
incapabile să trăiască fantasticul
joc al anotimpului necunoscut…
O, fiule, nu ţi-am spus niciodată
că timpul este vrăjitorul temut,
doar pentru cel care-şi uită obârşia,
ţara de taină, inima, viaţa, fiinţa,
pentru cel ce se zbate în plasa întinsă
cu măiestrie şi farmec oriunde în jur
şi priveşte cu ochi tulburaţi peisajul
îmbietor al grădinilor plăsmuite de el,
vede ceea ce vremelnicul stăpânitor
i-aduce cu bună ştiinţă înaintea ochilor,
şi-ascultă ceea ce poate auzi urechea
aflată sub vraja sunetelor modelate
cu dibăcia celui ce ştie să mânuiască
secundele, orele, anii şi erele,
putere umbrită doar de neputinţa
păstrării unui singur şi tainic moment,
în care poţi trăi pe deplin libertatea,
când puterea îl părăseşte dintr-odată
pe mai marele vrăjitorilor lumii de vis
şi ai putea să te trezeşti, ca prin minune…
COMO POR MILAGRO
La vida, no sometida a las leyes humanas,
imperfecciones resguardadas en palabras,
incapaces de vivir el fantástico
juego de la estación desconocida…
Oh, hijo, nunca te he dicho
que el tiempo es el ogro que teme
solo quien olvida sus orígenes,
el país del misterio, el corazón, la vida, el ser,
quien forcejea dentro de la red tendida
con destreza y encanto a su alrededor
y mira con ojos turbios el paisaje
seductor de los jardines creados por él,
ve lo que el efímero soberano
le pone a conciencia delante de los ojos
y oye lo que puede oír el oído
sometido al hechizo de sonidos modelados
con la habilidad del que sabe manejar
los segundos, las horas, los años y las eras,
facultad a la que solo hace sombra la impotencia
para conservar un único y misterioso momento
en el que vivir plenamente la libertad,
cuando el poder abandona de pronto
al más grande de los brujos del sueño,
y despertarse como por milagro.
Traducción del rumano: Joaquín Garrigós
ÎN REVĂRSAREA ZORILOR
În revărsarea zorilor ce vor veni
Vei căuta şi nu vei mai găsi
Iubirile din alte vremi – uitate,
Ce-n suflet tot atâtea nestemate
Îmbogăţesc simţirea ta curată,
Urmându-ţi calea ta nestrămutată
De astru cu destin necruţător,
Supus şi nesupus nemuritor…
AL RAYAR EL ALBA
Cuando el alba hoy despuntará
El va a buscar y no encontrará
A olvidadas y antiguas amantes
Que en su alma como diamantes
Enjoyan hoy su sentimiento impoluto
Cuando sigue por su camino resoluto
De astro con destino implacable y fatal,
De obediente y desobediente inmortal.
Traducción del rumano: Dan Munteanu Colán
PENTRU A AFLA
Te-am lăsat să călătoreşti,
să cunoşti diversitatea reflectată
în cele mai nebănuite culori,
arome, sau înfăţişări ale vieţii,
ţi-am îndrumat paşii nesiguri
pentru a întrezări în oglinzile
în care îţi odihneşti privirea,
chiar şi pentru o clipă,
chipul tău necunoscut.
Te-am vegheat, pe când zburai,
dintr-un continent în altul,
dintr-un timp în altul,
pentru a afla mai multe
şi mai mult, despre faţa nevăzută
a miracolului zgârie-norilor,
al templelor uitate în singurătatea
culmilor de neatins ale munţilor,
sau în adâncul înfiorat al peşterilor.
Te-am inspirat când ai ales coasta
norocoasă – ţi-ai spus – a peninsulei,
pentru a preţui mai mult viaţa şi a vedea
dincolo de sutele de mii de braţe
ale celei care a luat cu sine marea de trupuri
lipsite de viaţa ce-a continuat să trăiască
în sufletele chemate deodată să plece,
şi în inima celor rămaşi doar cu amintirile vii,
cu lacrimile, şi cu provocarea de a înţelege…
Malaezia, decembrie 2004
PARA SABER
Te he dejado viajar,
conocer la diversidad reflejada
en los más insospechados colores,
aromas o aspectos de la vida,
he guiado tus pasos inseguros
para vislumbrar en los espejos
donde reposas la mirada,
aunque sea un momento,
tu rostro desconocido.
Te he vigilado mientras volabas
de un continente a otro,
de un tiempo a otro,
para saber más
y más de la cara invisible
del milagro de los rascacielos,
de los templos olvidados en la soledad
de las cumbres inalcanzables de las montañas
o en la estremecedora profundidad de las cavernas.
Te inspiré cuando elegiste la costa
venturosa – ya te lo dije – de la península
para apreciar más aún la vida y para ver
más allá de los ciento de miles de brazos
de la que se llevó consigo la inmensidad de cuerpos
sin vida que siguieron viviendo
en las almas (que, de repente, hubieron de partir)
y en el corazón de los que quedaron solo con los recuerdos vivos,
con lágrimas y con la provocación de entender…
(Malasia, diciembre 2004)
Traducción del rumano: Joaquín Garrigós
FĂRĂ SFÂRŞIT…
A trecut mai întâi vara,
pe care o iubeai atât de mult,
pentru lumina şi culorile ei intense,
şi pentru limpezimea cerului senin,
fără să ne fi întâlnit,
măcar o singură dată
din ziua aceea, neclintită,
deşi dorul ne mistuia
şi de o parte,
şi de cealaltă,
a venit şi toamna aurie,
încărcată de aromele gutuilor, merelor,
perelor zemoase şi ale strugurilor,
hrănite din dulceaţa pământului
şi a căldurii binefăcătoare
dăruite de vara abia trecută,
Apoi toamna,
anotimp al întoarcerii acasă
din călătorii,
pe care o admirai pentru tabloul
uşor încărcat de tristeţe, dar fermecător
în bogăţia nuanţelor de ruginiu
al pădurilor,
a trecut şi ea, încet încet,
fără să mai păşim împreună
pe aleile încălzite de soarele blând
al timpului culesului roadelor,
şi să ne fi amintit ca altă dată
de albastrul-verde neliniştit al mării,
din ultima noastră călătorie,
dintr-o vară de neuitat
– ce îmi pare acum atât de departe –
pe când nu realizam
că aşa ceva este irepetabil
în viaţa aceasta,
Şi iată că pe nesimţite,
a venit iarna,
strălucitoare şi rece,
asemenea celei care a venit
să te întâmpine
tocmai când anotimpul reînoirii,
al verdelui crud, amintind de speranţă,
lăsa locul unei veri ce părea să înceapă,
dar care nu se va încheia vreodată,
rămânând asemenea unei răni deschise
aflate într-un proces de vindecare
fără sfârşit…
SIN FIN…
Pasó primero el verano,
que tanto amabas
por su luz y sus intensos colores,
y por la transparencia del cielo despejado,
sin que nos hayamos encontrado
siquiera una sola vez
desde aquel día, indoblegable,
aunque nos consumía la añoranza
de un lado
y del otro lado;
llegó después el otoño dorado
cargado de aromas de membrillo, manzana,
la jugosa pera y la uva,
alimentados con el dulzor de la tierra
y el calor beneficioso
regalado por el verano apenas acabado,
Luego el otoño,
estación de la vuelta a casa
de los viajes,
que admirabas por el cuadro
vagamente cargado de tristeza, pero fascinante
por la riqueza de matices cobrizos
de los bosques,
pasó también, paulatinamente,
sin que caminemos juntos
por los senderos calentados por el sol suave
de la temporada de recogida de los frutos de la tierra,
y sin que nos hayamos acordado, como antaño
el intranquilo azul-verde del mar,
de nuestro último viaje,
de un verano inolvidable –
que ahora me parece tan lejano –
cuando no nos dábamos cuenta
que algo así era irrepetible
en esta vida,
Y mira como imperceptiblemente
llegó el invierno,
brillante y frío,
como aquélla que vino
a recibirte
precisamente cuando la estación de la renovación,
del verde chillón, recordando la esperanza,
le dejaba el sitio a un verano que parecía comenzar,
pero que no terminaría nunca,
quedando como una herida abierta
en un proceso de curación
sin fin…
Traducción del rumano: Dan Munteanu Colán
UNDEVA – CÂNDVA
Abia acum
îţi scriu această scrisoare
în care te rog să mă ierţi
că nu m-am gândit până astăzi
că aş putea să-ţi scriu
după ce ai plecat
atât de departe,
s-ar putea spune,
pentru totdeauna…
Tu ştii că din momentul acela,
al zborului tău neaşteptat,
nu am reuşit să adun
un mănunchi de rânduri
încărcate de speranţă,
deşi am continuat să fac
ceea ce am crezut că e bine,
asemeni celor ce îşi imaginează
iluzoriu că ştiu ce e binele,
în orgoliul lor aflat în expansiune.
Şi cu toate că nu ţi-am spus până acum,
tu trebuie să ştii
că dorul de tine a rămas intact,
că nu a trecut nici măcar o zi
fără să nu fi aşteptat să-ţi aud glasul,
recitând în lumina zorilor
cele mai frumoase poeme din univers,
imaginându-ne ca altă dată
că este o zi obişnuită
a unui anotimp oarecare
dintr-o planetă uitată de lume,
care îşi trăieşte, neştiut,
asemenea ţie,
undeva - cândva,
viaţa fără de moarte.
EN ALGUNA PARTE, EN ALGÚN MOMENTO
Estoy escribiéndote hoy
esta carta
en la que te suplico me perdones
por no haber pensado antes
que podía escribirte
incluso después de haberte ido
tan lejos,
cualquiera pensaría
que para siempre…
Tú sabes que desde aquel momento
de tu inesperado viaje
no he logrado reunir
un puñado de pensamientos
cargados de esperanza
aunque haya seguido
lo que creía que estaba bien,
al igual que quieres suponen
ilusorio que yo sepa lo que es el bien
en medio de su orgullo en expansión.
Y a pesar de no habértelo dicho nunca
has de saber
que mi añoranza por ti sigue intacta,
que no ha pasado un solo día
en que no confiase en oír tu voz
recitando a la luz de la aurora
los más hermosos poemas del universo
imaginándonos como en otro tiempo
que es un día normal
de una estación cualquiera
de un planeta olvidado por el mundo
que vive, sin que se sepa,
como tú,
en alguna parte, alguna vez,
la vida sin muerte.
Traducción del rumano: Joaquín Garrigós
Niña, pon tus manos en mis rodillas,