LUCIA OLARU NENATI
UITAM SĂ MĂ TREZESC IN ZORI
Şi se făcea cum uneori
Uitam să mă trezesc în zori
Era precum mi s-ar fi-nchis
Poarta ieşirii dinspre vis
Şi tu veneai şi te vedeam
Ca pe-o ninsoare te-aşteptam
Şi parcă tot nu ajungeai
Şi înotai şi-apoi zburai
Cu braţe-vâsle despicai
Apa uitării dinspre rai
Apoi pluteai până la brâu
În valul aurului-grâu…
Aveai păduri, aveai şi râu
Dar nu ştiam cine erai
Şi numele nu mi-l ştiai
Cum nimeni nu ne cunoştea
Doar steaua mea de steaua ta
C-o rază albă se ţesea
Şi-ntr-un sărut se-ndurera…
Iar eu muream şi tu plângeai
Şi înviam şi tu râdeai
Şi înotai, zburai, pluteai
Către mireasa ta de mai
Şi veşnic nu mai ajungeai
Şi eu plângeam şi tu râdeai
Şi eu visam şi tu ştiai
Şi-atuncea părul meu crescu
Şi într-un pod se prefăcu
Şi degetele-mi se lungiră
Spre braţul tău se arcuiră
Şi-n ramuri ninse de cais
Le prefăcu augustul vis…
Eu te-aşteptam şi tu păşeai
Ca primul om venit din rai
Eu te uitam şi mă iertai
Îngenuncheam şi mă vindeai
Şi-arginţii galeş ţi-i sunai
Şi iar spre mine înotai
Şi eu uitam şi eu uitam
Şi părul pod iar mi-l creşteam
Şi te-aşteptam şi te vedeam
Cum veşnic nu ştiai s-ajungi
Spre chipul meu cu umbre lungi…
Şi aerul creştea-ntre noi
Şi-n ceţuri se-ntorcea şi-n ploi
Şi te-aşteptam şi tu vâsleai
Şi te chemam şi n-ajungeai
Mă-ntunecam şi mă strigai:
“Rămâi, mireasa mea de mai
Căci nu e drept şi meritat
Atâtea veacuri să fi stat
În depărtarea ta-ntristat ! ”
Şi te-auzeam cum mă strigai
Şi-ţi răspundeam şi n-auzeai
Şi-apoi când răsăreai din nori
Eu mă trezeam şi era-n zori…
OLVIDABA DESPERTARME AL RAYAR
Traduccion en espaniol:
Andreea Olaru Cervatiuc
Olvidaba despertarme al rayar
Era como si se me cerrara el portal
De la salida del ensueño-el umbral.
Tú venías, yo te miraba
Como a una nevada a ti te esperaba
Parecía que ya no llegabas.
Aunque nadabas, aunque volabas
Con brazos-remos quebrabas
El agua del olvido, por tu hermosura.
Luego flotabas hasta la cintura
En la ola del trigal-dorada sepultura.
Tenías bosques, tenías riveras
Pero no sabía quién, en efecto, eras.
Tampoco mi nombre tú lo conocías
Y a nosotros nadie nos sabía.
Sólo tu estrella, en la estrella mía,
Con un beso tierno, un rayo tejía.
Luego me moría y tú llorabas
Resuscitaba y te alegrabas
De nuevo nadabas, de nuevo flotabas
Hacia tu novia de mayo volabas
Pero nunca de verdad llegabas.
Por esto lloraba mientras te reías.
Soñaba lo que tú sabías…
Entonces, mi cabello creció
En punte se convirtió
Y mis dedos se alargaron
Hacía tu brazo se combaron.
En ramas de árbol nevado
El sueño los ha cambiado.
Te esperaba mientras andabas
Como el primer hombre del Edén
Me perdonabas cuando te olvidaba
Pero me vendías aunque arrodillaba
Y tu dinero bien tintineabas
Hasta que de nuevo nadabas
Yo olvidaba, de veras, olvidaba.
Y mi cabello en puente se combaba
Te esperaba y te miraba
Como nunca has llegado
A mi rostro alargado.
Entre nosotros el aire crecía.
En lluvias y nieblas se volvía,
Te esperaba y tu remabas,
Te llamaba y tú no llegabas.
Me oscurecía cuando me gritabas:
“Quedate, mi novia de mayo.
No es justo y no es merecido,
Tantos siglos sólo he vivido
Tan lejos de ti y tan entristecido
Cuando me llamabas, te oía
Te contestaba con la voz del mar.
Cuando de las nubes salías
Me despertaba y era al rayar.
Niña, pon tus manos en mis rodillas,